Inkmarks On Empty Dreams

  N-am sa incep cu clasicul ce inseamna armonia pentru mine sau pentru altii, ci cugetam la ceea ce nu mai este. In trecut, poate si datorita societatii socialisto-comuniste in care am trait, poate si datorita educatiei primite si a observatiilor din familie, armonie inseamna sa fii o persoana puternica, stapana pe sine si pe situatia sinelui, dar mai ales al familiei, nu trebuie sa ai slabiciuni, slabiciunea costa, sau sentimentalisme, care te fac sa te simti slab/slaba, atat interior, cat si exterior individul trebuie sa fie puternic sa-si urmareasca cursul firesc conform  regulilor nescrise ale societatii in care traieste. In acest mod, fiecare persoana devenea mai frustrata si frustranta cu sine si cu cei din jur, relatiile de stima de sine si fata de ceilalti s-au deteriorat pe zi ce trece, deoarece persoana puternica ascunde slabiciuni profunde, pe care daca le-ar arata, despre care ar discuta si s-ar lasa ajutata de cei din jur, de cei cu experiente asemanatoare sau de speci...

Am citit aceasta marturisire deloc empatica a unei iubirii nepamantene pe nerasuflate. L-am lasat pe Coelho deoparte, caci m-a plictisit……si mi-am zis sa citesc un autor roman si mi-a “cazut” in maini….”Papusile” Cristinei Nemerovschi. “La inceput n-a fost cuvantul, Dumnezeu sau intinderea nesfarsita de ape. La inceput au fost Dora si Luna.” “La inceput, cand ma gandeam la Luna in absenta ei, o asemanam cu un val urias de apa neagra. O mare nervoasa, iritata, care arunca spre mal valuri spumoase, intunecata- o mare pe timp de furtuna, care, capricioasa rastoarna toate vapoarele si ineaca marinarii, fara sa-I pese catusi de putin de povestile pe care fiecare om le poarta cu el. Marea care se intoarce cu fundul in sus, dezvelind abisuri negre de nisip care exista acolo de milioane de ani, Oare ce i-as spune unui fir de nisip care exista de cand e lumea? Cum ai putea tum, un om, un obiect atat de finit, sa-i impartasesti nisipului ceva ce el sa nu fi aflat inca? Luna era nisipul ala vesni...

  Ce bine ca eşti   E o întâmplare a fiinţei mele şi atunci fericirea dinlăuntrul meu e mai puternică decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare mereu dureroasă, minunată mereu. Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart fluviul rece în delta fierbinte, ziua de noapte, bazaltul de bazalt. Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi tâmpla de stele , până când lumea mea prelungă şi în nesfârşire se face coloană sau altceva mult mai înalt şi mult mai curând. Ce bine că eşti, ce mirare că sunt! Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se, douâ culori ce nu s-au văzut niciodată, una foarte de jos, întoarsă spre pământ, una foarte de sus, aproape ruptă în înfrigurata, neasemuită luptă a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt. Nichita Stanescu   https://www.youtube.com/watch?v=JFkn9ByNtmk      

Imi doresc sa fiu momentul de fericire eterna al sufletului tau…………si tu, paradisul sufletului meu. Pe masura cu trecerea timpului, realizez ca fiecare om are o stea norocoasa, pe parcursul vietii o poate intalnii la momentul potrivit sau nepotrivit, alaturi de persoana nepotrivita, sau alaturi de persoana potrivita. Dacă ar avea suflet, steaua norocoasa s-ar ruga, sunt sigura, să pice în mâinile ei la cel mai bun moment, adică la acel moment în care amprenta emoţională a acesteia din urmă este optimă pentru ceea ce are ea de oferit. Steaua norocoasa impreuna cu dragostea implinita cantaresc foarte mult in fericirea omului. Daca nu e una, e alta, imi ve-ti spune ca, norocul si destinul ni-l contstuim singuri, dar si dragostea “ne-o facem” cu mana noastra. Eu nu cred asta, cred ca daca se intampla ambele la momentul, locul si cu persoana potrivita inseamana implinire si fericire deplina, atunci si doar atunci! Avem o voluptate in a ne ascunde sentimentele, ceva de speriat. Ne este teama...