Inkmarks On Empty Dreams

Era o zi cetoasa de toamna tarzie.Trebuia sa merg la o inmormantare. Urasc inmormantarile, nu ca ar fi ceva nefiresc sa mori, doar ca e un moment trist din viata si cei ce raman in urma au cel mai mult de suferit. Tragedia era si mai mare pentru ca decedatul era sau fusese prea tanar si lasase in urma o familie tanara. Afara era frig, lumea era in paltoane negre si cand respirai ieseau aburi, atmosfera era de plumb cu copaci albi de zapada si copaci negri uscati, vorba lui Bacovia. Familia si preotul se adunasera in jurul sicriului sa i nceapa slujba. Eu aveam patru trandafiri rosii si ma apropiam incet, parca sa nu deranjez. Pe cand ma indreptam intr-acolo am observat silueta neagra de langa bradul plin de zapada. Parea ca rade, dar plangea incet si nimeni nu o baga in seama.Fata ii era ascunsa de un val negru, aproape sidefiu si nu indraznea sa se apropie. Nu stiam ce sa fac, asa cum ma inchid in astfel de situatii, nu am putut decat sa o intreb daca totul e in regula : a facut semn ...

Am citit aceasta marturisire deloc empatica a unei iubirii nepamantene pe nerasuflate. L-am lasat pe Coelho deoparte, caci m-a plictisit……si mi-am zis sa citesc un autor roman si mi-a “cazut” in maini….”Papusile” Cristinei Nemerovschi. “La inceput n-a fost cuvantul, Dumnezeu sau intinderea nesfarsita de ape. La inceput au fost Dora si Luna.” “La inceput, cand ma gandeam la Luna in absenta ei, o asemanam cu un val urias de apa neagra. O mare nervoasa, iritata, care arunca spre mal valuri spumoase, intunecata- o mare pe timp de furtuna, care, capricioasa rastoarna toate vapoarele si ineaca marinarii, fara sa-I pese catusi de putin de povestile pe care fiecare om le poarta cu el. Marea care se intoarce cu fundul in sus, dezvelind abisuri negre de nisip care exista acolo de milioane de ani, Oare ce i-as spune unui fir de nisip care exista de cand e lumea? Cum ai putea tum, un om, un obiect atat de finit, sa-i impartasesti nisipului ceva ce el sa nu fi aflat inca? Luna era nisipul ala vesni...

“Cei mai multi oameni nu sunt ei insisi, ci altii. Gandurile lor sunt opiniile altora. Vietile lor, o imitatie. Pasiunile lo, un citat din altcineva.” – Oscar Wilde Nu stim cine suntem cu adevarat. Nu stim ce facem aici. Nu stim nici de unde venim, nici incotro ne ducem.Ni se intampla sa luptam cu lucruri in care credem si nu credem. Respiratia din cerc Tot ce se afla in afara noastra, lumea pe care o vedem, o atingem, oamenii, circumstantele, evenimentele pe care le intampinam sunt o revelatie a fiintei, o confirmare a modului nostru de a gandi. Rolurile in care inca suntem incarcerate ne dezvaluie ranile de care inca nu suntem vindecati.In om, chiar si in cel mai decazut, exista o vointa involuntara, o constiinta inconstienta….o unitate zdrobita care striga atunci cand este scoasa la iveala. Tot ceea ce asteptam cu nerabdare se intampla. Visele se adeveresc mereu, pana si cele mai sceptice. Doar sa nu uitam ca lucrurile nu se schimba si nu se vor schimba niciodata. Numai noi ne schim...